În luna Octombrie a acestui an am fost Speaker la conferința offline Modern Family Challenges, organizată de Modern Family Romania.

 

Tema pe care am pus-o în discuție a fost legată de responsabilitățile și rolul bunicilor în familie / Metode de parenting actual pentru bunici și părinți.

 

Prin abordarea acestei teme, mi-am dorit ca cei ca cei care mă ascultă:

– Să conștientizeze că o relație mai bună cu bunicii ține de modul lor de abordare și că ei sunt cei care pot alege să schimbe lucrurile

– Să știe că părinții care nu se înțeleg cu bunicii pot fi ajutați și să le ofer resurse pentru ca acest lucru să se întâmple

 

Am identificat trei subiecte sensibile în dinamica bunici – părinți – copii (nepoți), pe care vi le detaliez în cele ce urmează.

 

1. De ce bunicii nu ascultă de părinți?

Cel mai simplu răspuns la întrebarea asta este că nu au ce să asculte pentru că nu li se comunică nimic. Doar li se reproșează după ce lucrurile s-au întâmplat deja.

 

Și pentru a detalia, vă ofer două variante ale aceluiași scenariu. Mama își lasă copiii la bunici, fie în weekend, fie în vacanță, fie după școală.

 

Prima variantă: Nu vrea să-și supere părinții și să-i facă să creadă că nu are încredere în judecata lor, așa că presupune că ei știu ce au de făcut și ce e necesar să evite. Așadar, presupune că nu le vor da dulciuri seara, presupune că le vor restricționa accesul la telefon, presupune că nu vor exagera cu răsfățul etc. Dar ce să vezi, lucrurile stau pe dos. Ei fac aproape tot ce a presupus mama că nu vor face. Și apoi se supără pe părinții săi.

 

Identificăm aici lipsa de comunicare, ce poate duce la o ruptură în familie.

 

A doua variantă: Mama le spune bunicilor tot ce trebuie să evite să facă în perioada cât vor sta copiii la ei. Le oferă indicații și un set de reguli cu care i-a obișnuit acasă. Bunicii le respectă pentru un timp, după care încep să se înmoaie și le permit nepoților să încalce regulile rând pe rând.

 

Mama se supără și întrerupe comunicarea.

 

Ce are nevoie mama să înțeleagă este că ceea ce ar trebui să facă bunicii vine după un proces de învățare a unor noi comportamente. Iar asta nu se întâmplă peste noapte. Si nici cu reproșuri sau cu supărare.

 

Iată cum putem să abordăm corect această situație!

 

Cel mai comun exemplu este legat de timpul petrecut în fața ecranelor. Părinții sunt la serviciu și copilul stă cu bunicii până seara. Și aici voi face referire la situația în care bunica/bunicul are indicații clare dacă sau cât timp poate petrece copilul la TV sau cu  telefonul. În primele două zile bunica/bunicul face ceea ce se așteaptă de la el/ea, dar în a treia zi încalcă regula. Ce se întâmplă?

 

Mama intră în rolul de copil supărat și îi spune bunicii: ”Niciodată nu faci ce te rog!”. Uitând sau neștiind că acest “niciodată” e greșit.

 

Bunica se simte descurajată și rănită, pentru că simte că nu are înțelegere. Mama renunță să îi mai spună ceva. Conflictul mocnește. Practic aici asistăm la renunțarea schimbării unui tipar de comportament, înainte de a începe cu adevărat procesul.

 

Rămân frustrări si relația din familie se răcește. Nimeni nu se simte văzut, auzit, validat. Iar acest tipar se perpetuează. Și nu se va schimba până când nu se vor întâmpla 2 lucruri:

– Conștientizare

– Ajutor specializat. Terapie.

2. Cum pot comunica două generații cu idei atât de diferite? Înțelegere, flexibilitate, perspective diferite, acceptare.

Daca am pleca de la ideea de recunoștință, că avem încă părinți, buni sau răi – așa cum le punem eticheta, dar ne sunt alături și își oferă din timpul lor pentru noi si copiii noștri, cred că lucrurile s-ar mai simplifica.

 

Pentru că adesea întâlnesc în cabinet cazuri de tineri părinți care sunt la rândul lor copii pentru părinții lor, și care au o adevărată revelație în momentul în care conștientizează că ai lor le sunt de fapt alături.

 

Trăiesc, vor să îi sprijine, vor să se implice în viața lor, dar fac lucrurile așa cum le făceau și pe vremuri.

 

Și aici este de fapt o parte a problemei, că tinerii adulți redevin copii, și de aici rezultă comportamente pe măsură. Mă supăr pe mama, mă supăr pe tata și mă revolt, nu le pasă de mine, mă simt nevăzut/ă, neascultat/ă. Or, așa se manifestă rana părintelui, care vine din copilărie.

 

Soluția este ca acest tânăr părinte să ajungă la nivelul în care să rămână prezent în rolul de adult. Și să abordeze corespunzător situația:

 

”Hai să vedem cum pot eu să te susțin ca mâine să iasă mai bine. Înțeleg că ceva s-a întâmplat, dar suntem împreună în asta. Ca să fie bine în continuare.”

 

Practic, îi oferi părintelui tău ceea ce ți-ar fi plăcut ție să primești de la el și nu îl răsplătești cu aceeași monedă.

 

3. Cum să renunț la resentimente și să accept ajutorul bunicilor?

Pentru că parenting-ul modern ne-a adus atât de multe informații, care sunt în contradicție cu ce am trăit noi în copilărie, am ajuns să avem resentimente față de părinții noștri. Pentru că nu au știut sau nu au putut să facă așa cum am citit noi că e bine azi. Și nu suntem singuri în situația asta, cei mai mulți părinți, mai ales cei din categoria 30-45 de ani, sunt tot acolo. Și cred că este nevoie să facem schimb de idei si experiențe, ca să facem o schimbare. Să nu ne mai simțim singuri și confuzi. Tocmai pentru că am identificat această nevoie și eu însămi, am avut momente în care m-am îndoit că e bine ce fac, dar m-a ajutat schimbul de experiențe cu alți părinți.

 

Asa că am creat un grup de suport pe Facebook, ”Millennials – limite sănătoase în relația cu părinții”, unde vă invit să vă alăturați. Aici puteți să împărtășiți experiențe, să aflați noutăți și metode care să vă ajute în acest proces. Eu sunt alături de părinții din grup și răspund tuturor întrebărilor.

Am spus proces mai devreme pentru că vorbim despre un proces de schimbare a dinamicii de funcționare a familiei și durează. Și, de cele mai multe ori în acest proces, ai nevoie de terapie.

 

Un prim pas, pe care vi-l recomand după ce ați citit acest articol, este să spuneți clar și sincer tot ce vă deranjează și ați vrea să fie diferit de acum înainte. Cu alte cuvinte, să nu mai presupuneți că bunicii știu și să nu mai evidențiați ceea ce fac greșit.

 

Și vă ofer, în încheiere, câteva exemple despre cum puteți face acest lucru:

 

“Îți mulțumesc pentru acest sfat! O să ma gândesc și îți spun ce decid.”

 

“Cand nu iei în considerare ce îți spun, mă simt nerespectat/ă.”

 

“Cand tu faci sau spui…, mă face să mă simt…”

 

Mi-ar plăcea să-mi povestești despre cum este relația ta cu părinții și dacă te bazezi pe ei atunci când ai nevoie de ajutor cu copiii. Scrie-mi în comentarii!