
Interviu cu Cornelia Sîngeorzan, Public Speaking Trainer & Business Coach
1. Dacă te uiți la alegerile făcute pe plan educațional și apoi profesional, ai putut să faci alegeri proprii sau ai fost îndrumat/ă de către părinții?
(Ex. O să mori de foame dacă te duci la…, mergi la…. că așa o să găsești un serviciu bun)
Răspunsul e: 70 % alegerile proprii și 30% îndrumată de către părinți până în momentul în care mi-am asumat propria responsabilitate a vieții mele. Când am terminat școala gimnazială de trebuia să-mi aleg liceul la care să merg țin și acum minte că mă uitam împreună cu mama mea peste opțiunile de liceu și specializările aferente.
Țin minte că mi-a spus doar atât:” Puneți mai multe opțiuni că dacă nu intri la prima opțiune cu siguranță vei intra la a doua”. Și chiar așa a și fost, nu am intrat la prima opțiune de liceu (cel care era doar la câțiva km distanță de casă) am intrat la un liceu de prestigiu din Municipiul Bistrița. Atunci nu știam dacă să mă bucur sau să renunț pentru că mă gândeam ”oare voi face față?”. Tata nu prea a fost de acord să merg așa de departe de casă, să locuiesc singură într-un oraș mare, fără să cunosc pe nimeni ”că dacă anturajul o să mă strice ”. În schimb, mama mi-a dat toată încrederea de care aveam nevoie să nu renunț, să merg înainte orice ar fi și să fiu mereu mântră de mine, dar onestă și demnă față de ceilalți. Toate gândurile și fricile au năvălit peste mine în momentul în care am ales cazarea unde să stau, și anume la internat.
Ulterior, după ce am terminat liceul și am dat bacul am continuat la facultate, fiind ghidată de părinți că ”așa trebuie, să ai studii superioare”. ” Dacă noi nu am avut studii superioare, tu să ai ”! Bineînțeles că nu știam ce facultate să aleg, nu aveam pe cine să întreb, fiind copilul cel mare din familie, iar părinții fără studii superioare, nu cunoșteam posibilitățile pe care le poți explora dacă nu urmezi o facultate și așa mai departe. Singurele persoanle pe care le-am întrebat de beneficiile specializărilor au fost colegii. Majoritatea colegilor au plecat la drept, poliție, farmacie, business, iar eu în continuare nu știam ce să fac. Când le-am spus părinților că nu știu unde să merg, m-au întrebat: ”Nu vrei să mergi și tu la poliție?”. Iar atunci le-am explicat că nici o opțiune aleasă de colegi nu a rezonat cu mine. Atunci ei au zis să mă gândesc bine unde vreau să merg și să mă hotârăsc repede pentru că trece perioada de inscriere.
Aflată în incertitudine și sub presiunea timpului, am luat o hotărâre ”la întâmplare”. Universitatea fiind în același oraș în care am terminat liceul.
După primul an de facultate, am realizat că de la specializarea de filologie pe care am terminat-o în timpul liceului am ajuns la contabilitate, administrație publică și finanțe publice. A reprezentat un șoc pentru mine să descopăr că ”am eșuat în alegerea făcută”. La finalul primului an de facultate nu știam dacă să continui sau să renunț, dacă să le spun părinților că nu mă regăsesc în alegerea făcută sau nu, să aleg o altă opțiune în paralel. Ce credeți că am făcut? În mintea și inima mea era dorința de a-i face pe părinții mei mândri de mine și să nu-i dezamăgesc, știind câte eforturi depun pentru mine și fratele meu.
Mergând acasă după terminarea sesiunii de la finalul anului îngândurată și cu mintea plină de incertitudine am ales totuși să le spun părinților că nu prea mă încântă alegerea făcută în ceea ce privește facultatea. Tata nu accepta ideea să renunț de tot la facultate, întrucât ”trebuie să ai facultate să devii cineva în viață”. Atunci mama m-a luat de mânuță și m-a dus afară, pe treptele din fața casei și m-a întrebat blând: ”Copiii îți plac ?”. Bineînțeles că, mă gândeam ce sens are întrebarea ei în momentul în care mă aflam eu.
Atunci i-am răspuns: ”Da, de ce”! Răspunsul ei m-a lăsat fără cuvinte și m-a făcut să fiu mai conștientă de mine.
”Pentru că, atunci când erai mică îți plăcea să te joci de-a doamna învățătoare și mereu aveai grijă de fratele tău și îi explicai tare frumos”.
Atunci s-a făcut lumină în sufletul meu. Și ce credeți că am făcut? M-am înscris la ”Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației ”pe specializarea de învățământ primar și preșcolar, însă nu am abandonat prima facultate începută, le-am continuat pe ambele în paralel până la final.
Am profesat ulterior în învățământ, mai exact 2 ani de zile, până când am ajuns ”șomeră”cu studii superioare. Abia atunci am înțeles că EU sunt responsabilă de înțelegerea propriei persoane, am înțeles că e nevoie să lucrez la abilitățile mele, e nevoie să evoluez emoțional și să-mi creez propria siguranță financiară. Din acel moment am renunțat la sistem și mi-am început călătoria personală și propriul business.
Bineînțeles că, părinții nu au acceptat să plec de la ”un job sigur de la stat” în propria călătorie antreprenorială. Pe parcursul călătoriei întrebându-mă : ”dacă mă descurc, dacă sunt fericită, dacă nu îmi este dor de copii, dacă nu îmi pare rău că am renunțat la sistemul educațional” etc.
Abia atunci am înțeles că eu sunt responsabilă 100% de viața mea și pot să-i fac pe părinții mei fericiți și mândri alegând ce-mi place să fac, adică să lucrez cu oamenii care au trecut prin aceleași convingeri și frici ca mine.
2. Ce te înfurie cel mai tare când te gândești la relația cu părinții tăi în copilărie?
Mă înfurie faptul că, au insistat cu acest ”trebuie” să faci o facultate pentru a deveni cineva în viață”. Ajungând șomeră cu două facultăți și un masterat terminate la zi au înțeles că o facultate nu-ți garantează nimic, e important ce abilități ai și ce știi să faci cu abilitățile pe care le ai.
Mă bucur că mi-au dat dreptul să aleg chiar dacă nu știam ce să aleg, însă sunt puțin dezamăjită de timpul, energia și banii pe care le-am pierdut finalizănd cele două facultăți care în activitatea mea de astăzi nu îmi folosesc.
Cu siguranță dorința de a avea studii superioare era 80% dorința părinților și 20% dorința mea.
3. Care este cea mai mare nedreptate care simți/crezi că ți-a fost făcută de către părinți?
Cea mai grea nedreptate pe care am simțit-o a fost din partea tatălui care nu mă înțelegea că nu-mi place la internat, nu mă simt confortabilă cu alte 5 colege în cameră, nu reușesc să învăț, în sala de meditații sunt 20 de elevi care nu toți au preocuparea de a învăța, că sunt umilită și batjocorită de alte fete pentru că sunt mai timidă și nu am haine de firmă. A înțeles abia atunci când am venit acasă agresată fizic de o fată din internat și i-am spus că renunț la școală: ”pe mine nu mă mai trimite înapoi, că nu mai merg la școală”.
4. Nu de puține ori părinții foloseau amenințări sau șantaje pentru a-i face pe copii să asculte. (Ex. Dacă nu vii acasă la ora stabilită, nu mai ieși niciodată./ Dacă nu iei note bune, nu mai pupi nimic.)
În cazul tău, care era amenințarea cu care te-ai confruntat când erai copil? Credeai că se va întâmpla?
”Amenințarea” pe care am primit-o cel mai des era: ”nu ajungi nimic în viață dacă nu ai facultate!” ”Ori înveți și ajungi cineva, ori rămâi la țară și ai grijă de animale și crești copii, că ce altceva să faci”.
Care era sentimentul pe care l-ai trăit?
Sentimentul pe care l-am trăit a fost: ”fie că vreau, fie că nu vreau, facultate trebuie să fac. J)”
5. Crezi că această amenințare are consecințe acum în viața de adult?
Are consecințe această ”amenințare” întrucât a fost nevoie să lucrez câțiva ani la mine, să mă descopăr dincolo de facultate, să înțeleg care e misiunea mea pe acest pământ, să înțeleg care sunt atu-urile mele și să-mi construiesc încrederea de sine adecvată pentru a deveni cine îmi doresc eu să devin în viață. Iar pentru a-ți atinge misiunea sau pentru a începe un business de multe ori nu ai nevoie de studii superioare, ci doar de o simplă certificare.
6. În mod inconștient familia transmite mesaje care ne programează viața într-un mod care de cele mai multe ori este negativ. (Ex. Să nu ai încredere în nimeni./ Nimeni nu îți vrea binele mai mult ca noi (părinții).)/ Tot ceea ce îți zic este pentru binele tău.)
Care crezi că este mesajul care ti-a fost transmis? Are consecințe în viața de adult?
”Ai grijă cu cine vorbești ”, ”ai grijă la oameni, pentru că nu toți îți vor binele”, ”Mai bine lasă de la tine să fie bine”. ”Cumpără-ți tu tot ce ai nevoie și nu cere de la nimeni nimic ”.
Aceste mesaje le-am auzit mai mult în timpul liceului, când era totul nou pentru mine și pentru ei. Consecințele în viața de adult au fost în momentul în care mi-am deschis propriul business și îmi venea extrem de greu să spun prețul serviciului meu, prin urmare să cer bani. În primele două luni ale business-ului meu am avut 0 încasări pentru că ”mi se punea un nod în gât de fiecare dată când trebuia să cer bani”.
7. Care sunt lucrurile pe care părinții tăi ți le cer și nu îndrăznești să îi refuzi?
Mi-au cerut să termin o facultate ”ca să fiu cineva în viață”.
Acum, îmi mai cer câteodată să-i sprijin în anumite situații care se rezolvă în orașul în care locuiesc, de genul: ”te rog, dacă poți, du-te și rezolvă-mi asta …”și oricât mi-ar fi programul de încărcat eu las totul și-mi sprijin părinții.
8. Se întâmplă să ai resentimente pentru că părinții tăi nu s-au purtat cu tine așa cum ne sugerează azi multitudinea de informații despre cum se cresc copiii?
Părinții mei nu ne-au crescut pe mine și pe fratele meu ”după carte”. Am crescut la țară cu animale, cu lapte de vacă, nu cu lapte vegetal, într-o căsuță iubitoare unde vară de vară mergem la fân, la pus de cartofi, la strâns de cartofi. Am ajutat la curățenia casei când zugrăveam, la tăiatul porcului de Crăciun, la adus de fân pentru animale, la cules de cirește, mere, zmeură, coacăze, căpșuni. O ajutam mult pe mama toamna la făcut de dulceață, zacuscă etc. Singurul resentiment pe care îl am este că nu am plecat într-un concediu toată familia și că nu avem o fotografie cu toți membrii familiei.
9. Ce descoperiri ai făcut în procesul terapeutic personal despre relația cu părinții din copilărie? Despre relația cu mama? Despre relația cu tata? (Dacă se aplică.)
Relația cu mama mi-a creat încrederea necesară că pot orice îmi propun, că eu sunt responsabilă de propria viață, că e nevoie să ”lupt” pentru tot ce-mi doresc precum s-a luptat și ea. De la mama am ”preluat” următoarea paradigmă : ”să-i pun pe ceilalți mai presus decât mine, să ofer necondiționat fără să cer ceva la schimb, să nu depind financiar de partener”.
Relația cu tata am înțeles că e de fapt relația cu banii. Tata lua deciziile financiare emoțional și mai puțin rațional, acest tipar comportamental l-am descoperit și la mine și ulterior am învățat să economisesc și să mă gândesc de 2 ori dacă îmi e necesar produsul sau serviciul propus.
Ideea de a avea, de a aduna lucruri am preluat-o de la tata, iar ideea de a deveni o persoană independentă, luptătoare și curajoasă am preluat-o de la mama, mama fiind în momentul de față șoferiță de tir.
10. Care este, în opinia ta, o perspectivă sănătoasă din care să privim și care să ne ajute să facem pace cu stilul în care părinții noștri ne-au crescut, să renunțăm la resentimente, astfel încât să nu mai lăsăm trecutul să ne ghideze alegerile și viața?
Lucrul cu sinele ar trebui să reprezinte o prioritate pentru noi toți. De ce spun asta ? Ei bine, lucrănd cu tine ajungi să înțelegi de ce ți se întâmplă aceleși lucruri sau lucruri asemănătoare cu ale părinților tăi, ajungi să înțelegi tiparele tale comportamentale (de la ce părinte provin ele), alegerile, perspectivele, și devii mult mai conștient/ă de emoțiile tale.
Dacă lucrul cu sine nu reprezintă o prioritate pentru tine vei numi ”destin” ceea ce ți se întâmplă sau ”ghinion”.
Am constatat că atunci când ești într-o energie joasă de eșec, ghinion, nereușită, vei atrage situații asemănătoare. Lucrând cu mine prin programe de dezvoltare personală, terapie, afirmații, hipnoză, acceptarea unor noi provocări, am înțeles că tot ce suntem și tot ce avem e energie, tot ce atragem lângă noi e energie, totul este o frecvență și așa-zisul ”noroc” este de fapt o sincronizare de lucruri și întâmplări. Am înțeles pe plan relațional de ce relațiile se încheie la același interval de timp, am înțeles pe plan financiar de ce nu atrag banii în viața mea făcând toate sacrificiile esențiale, am înțeles cum anumite programe instalate prin afirmații repetate mi-au afectat viața de adult, am înțeles că judecata părinților pentru alegerile și acțiunile lor e de fapt judecata mea, am înțeles cât de importantă și solidă este conectarea între părinți și copii, am realizat cum s-a format personalitatea mea; și toate acestea le-am conștientizat prin lucru cu sinele.
11. Ce le sugerezi celor care au trecut printr-o copilărie asemănătoare?
Le sugerez să experimenteze și să apeleze la specialiști în lucru cu oamenii (psihoterapeut, facilitator de constelații familiare, consilier de dezvoltare personală, coach etc) pentru a găsi răspuns la toate întrebările și situațiile apărute în viața de adult.
Îi încurajez de asemnea să se îndrepte către părinți și să comunice eficient chiar dacă există diferențe semnificative între generații.
Le sugerez de asemnea să participe la inițiative, fie ele și gratuite precum: workshop-uri despre ”Cunoșterea de sine, Stimă de sine, Iubire de sine, Încredere de sine”Comunicare eficientă în relații”, să experimenteze ceea ce consideră că li se potrivește: constelații familiare, accces bars, grupuri de mastermind, terapie, hipnoză, training-uri de comunicare, consliere de dezvolare personală, retreat-uri, evenimente, să asculte podcasturi cu specialiști în dezvolare personală și profesională, să citească poveștile oamenilor care au trecut prin anumite șituații și au cătutat să și le explice.